Cerc

Era odata o mica printesa rotunjoara, ce traia intr-un castel sferic, intr-o camera ovala, din balconul careia ii placea sa admire in fiecare dimineata rasaritul Soarelui.Desi dupa ce mai crescuse a aflat ca astrul ceresc nu e tocmai un cerc, cum il numisea ea atunci cand avea deabia 3 ani, in sufletul ei verde, acesta, ca si lumea cu forme unduitoare in care se-mplinea cu fiecare zi ce trecea, continua sa fie un cerc.Isi construise viata in jurul acestor forme, erau ceea ce ea cunostea cel mai bine, avand inca de tanara o "relatie" speciala cu ele.
Inca de mica ii placeau cercurile;si in general, obiectele de forma rotunda.Adora mai ales sa le deseneze, in caietul ei cu foi veline, iar apoi, isi contempla tacuta, minute in sir, "operele de arta".Nu reusea nicicum sa inteleaga de ce, desi toate aevau aceeasi forma, la baza, erau totusi atat de diferite, si chiar perfecte, fiecare in parte.
Uneori mai strecura si alte forme printre desenele ei, dar cand ajungea la faza de contemplare, simtea ca le lipseste ceva, asa ca le incercuia, sau le adauga cate un cerculet mic in coltul din dreapta,sus.
Abia mai tarziu a intels ce iubeste de fapt la aceste forme.Nu era vorbea de mediul in care crescuse, nici de ceea ce obisnuia sa deseneze, si nici macar de "relatia" ei cu aceste forme invaluite de misticism.Era vorba de simbolistica:si anume, simbolul perfectiunii, al desavarsirii.
Mai tarziu, pe masura ce incepea sa se desprinda de palat, uita tot mai tare de cerc.Iar asa a ajuns sa-si construiasca relatii de tot felul cu diferite persoane:relatii tip punct, tip linie, patrat, triungi, si tot felul de forme de legaturi, mai mult sau mai putin regulate, mai mult sau mai putin durabile, mai mult sau mai putin puternice.Va spun eu, mai putin..Pana intr-o zi cand...
A intalnit un print,iar el,era atat de diferit de ea, incat, atunci cand il apucase de maini, gata sa ia fiinta o alta forma de relatie, instinctul ii spuse sa il prinda de picioare, iar el facuse la fel.Iar ea, vazand ca asa nu se pot misca, ii propuse alter ego-ului ei sa o traga de maini, urmand ca ea sa faca la fel cu el, si astfel, sa o ia la pas.Totusi, el a venit cu o idee si mai buna, si s-a gandit ca cel mai usor si mai bine ar fi ca fiecare sa-l impinca pe celalalt, astfel, reusind sa se invarta in cerc la infinit, fara sa oboseasca.Astfel au pornit ei in calatoria spre Taramul Fericirii.
Uneori insa, in calatoria lor spre acesta, se mai izbeau de lucrurile din jur, fiindu-le mai greu cu orientarea in jur, dezavantaj venit odata cu puternica legatura de cerc dintre ei.Tot izbindu-se, ei au inceput sa arunce vina unul spre celalalt, si sa se umfle in pene.Fiecare spunea despre celalalt ca el e de vina de faptul ca se tot izbesc, iar despre sine, ca doar el duce greutatea cercului, fiindca el depune mai mult efort impingandu-l pe celalalt.
Tot certandu-se, au hotarat intr-un sfarsit sa rupa de bunavoie, din interior, cercul, caci numai astfel, de catre amandoi, putea fii rupta vraja ce initial ii aduse pe ei, doua linii curbe, in stadiul de cerc.
Chiar asta erau unul fara celalalt:doar doua linii.Dar aveau sa-si dea seama de lucrul asta abia mai tarziu, cand incepusera sa realizeze ca pe cont propriu le era mult mai greu sa goneasca spre Taramul Fericirii.In plus, inainte de a se cunoase, fiecare dintre ei se considera perfect si intreg, dar dupa ce au realizat cum e defat sa faci parte dintr-un intreg, cum e sa fii cerc, impreuna cu acel cineva, cum e sa faci parte din ceva mai important decat tine, cum e sa fii altcineva, iar altcineva sa fie tu, cand si-au dat seama ca nu vor realiza cu alte persoane decat patrate , cel mult hexagoane, s-au intors intr-un suflet unul spre celalalt si-au resudat cercul, care acum era mai puternci ca inainte, mai puternic ca niciodata.
Invatand din greselile lor, ei si-au jurat cerc infinit, iar cercul lor goneste chiar acum, cu....ura , spre Taramul Fericirii....