Da, e oficial: garsoniera mica a sufletului meu e inchisa pentru renovari. Stiam de ceva vreme ca o sa vina si clipa asta. Garsoniera mea nu era cine stie ce nici macar in tineretile ei:o incapere micuta si calda, dar suficient de mare pentru cei ce aveau nevoie de un loc in care sa poposeasca.Apoi,desi vedeam cum cad caramizile bucata cu bucata peste mine, cum se crapau peretii ei, candva de culoarea piersicii, iar acum verzi-albastrui de mucegai, continuam totusi sa dau drumul in mica incapere tuturor. Asa ca am ajuns sa-i adapostesc pe toi in ea, strangandu-i rand pe rand de pe strada viselor desarte. Dar odata ce-i pofteam inauntru, gandul sa le spun ca nu mai pot, ca trebuie sa se intoarca de unde au venit, ca spatiul nu mai e suficient pentru toti, si ca nu mai am bani sa platesc cheltuielile, ma ingrozea;asa ca nu le spuneam, si nici nu le ceream sa ma ajute cu plata facturilor. Nu vroiam nimic de la ei, decat caldura;cel putin asta nu trebuia sa o platesc, pentru ca o primeam de la ei din belsug. Dar curand, cand au vazut ca banii nu-mi mai ajungeau nici macar de glet, dapoi de caramizi, sa pot incepe reconstructia, rand pe rand, au preferat sa plece, decat sa ma ajute. Toti. Asa ca,da. Am dreptul sa fiu suparata, sa-mi ling ranile, si sa-mi urlu durerea prin cantec. Am dreptul ca macar odata sa fiu cea mai importanta fiinta din viata mea. Vreau doar sa fiu lasata sa sufar in liniste. Si da, am dreptul sa ma revolt, sa protestez.Pentru ca nu mai am nimic; poate nici nu am avut vreodata. M-am saturat ca intotdeauna toti sa conteze pentru mine, care mai decare mai mult, si sa ma dau peste cap sa ii fac fericiti, iar cand imi vine si mie randul, sa ma trezesc singura. M-am saturat de vorbe. M-am saturat de durere, si de vina.Poate ca nu sunt mereu eu cea care greseste. Poate ca nu doar eu trebuie "sa fiu acolo". Poate ca nu doar eu trebuie sa sufar. Da, am sufletul in renovare, si merit asta, merit ca macar eu sa incerc sa fac ceva bun pentru mine. Imi datorez asta. Si da, sufar, si nu mi-e rusine sa spun asa ceva, pentru ca asta inseamna ca inca nu am devenit o roca sedimentara. Iar voi, daca nu aveti si nu vrei sa faceti ceva bun, mai bine lasati-ma in pace. Pentru totdeauna.Si iarasi da, sunt intr-o stare de kcat, si habar n-am de ce simt nevoia sa scriu asta si sa mai si postez. Probabil in ceva vreme nici nu o sa-mi vina s acred ca am fost eu vreodata atat de jos; dar uite ca sunt. Deci da, sufletul meu e in renovare. Si am nevoie sa respectati asta.
Ultimul om by Tudor Chirila(ca de la adevaratul ultim om, adica eu)
luni, 19 iulie 2010
duminică, 11 iulie 2010
Cerc
Era odata o mica printesa rotunjoara, ce traia intr-un castel sferic, intr-o camera ovala, din balconul careia ii placea sa admire in fiecare dimineata rasaritul Soarelui.Desi dupa ce mai crescuse a aflat ca astrul ceresc nu e tocmai un cerc, cum il numisea ea atunci cand avea deabia 3 ani, in sufletul ei verde, acesta, ca si lumea cu forme unduitoare in care se-mplinea cu fiecare zi ce trecea, continua sa fie un cerc.Isi construise viata in jurul acestor forme, erau ceea ce ea cunostea cel mai bine, avand inca de tanara o "relatie" speciala cu ele.
Inca de mica ii placeau cercurile;si in general, obiectele de forma rotunda.Adora mai ales sa le deseneze, in caietul ei cu foi veline, iar apoi, isi contempla tacuta, minute in sir, "operele de arta".Nu reusea nicicum sa inteleaga de ce, desi toate aevau aceeasi forma, la baza, erau totusi atat de diferite, si chiar perfecte, fiecare in parte.
Uneori mai strecura si alte forme printre desenele ei, dar cand ajungea la faza de contemplare, simtea ca le lipseste ceva, asa ca le incercuia, sau le adauga cate un cerculet mic in coltul din dreapta,sus.
Abia mai tarziu a intels ce iubeste de fapt la aceste forme.Nu era vorbea de mediul in care crescuse, nici de ceea ce obisnuia sa deseneze, si nici macar de "relatia" ei cu aceste forme invaluite de misticism.Era vorba de simbolistica:si anume, simbolul perfectiunii, al desavarsirii.
Mai tarziu, pe masura ce incepea sa se desprinda de palat, uita tot mai tare de cerc.Iar asa a ajuns sa-si construiasca relatii de tot felul cu diferite persoane:relatii tip punct, tip linie, patrat, triungi, si tot felul de forme de legaturi, mai mult sau mai putin regulate, mai mult sau mai putin durabile, mai mult sau mai putin puternice.Va spun eu, mai putin..Pana intr-o zi cand...
A intalnit un print,iar el,era atat de diferit de ea, incat, atunci cand il apucase de maini, gata sa ia fiinta o alta forma de relatie, instinctul ii spuse sa il prinda de picioare, iar el facuse la fel.Iar ea, vazand ca asa nu se pot misca, ii propuse alter ego-ului ei sa o traga de maini, urmand ca ea sa faca la fel cu el, si astfel, sa o ia la pas.Totusi, el a venit cu o idee si mai buna, si s-a gandit ca cel mai usor si mai bine ar fi ca fiecare sa-l impinca pe celalalt, astfel, reusind sa se invarta in cerc la infinit, fara sa oboseasca.Astfel au pornit ei in calatoria spre Taramul Fericirii.
Uneori insa, in calatoria lor spre acesta, se mai izbeau de lucrurile din jur, fiindu-le mai greu cu orientarea in jur, dezavantaj venit odata cu puternica legatura de cerc dintre ei.Tot izbindu-se, ei au inceput sa arunce vina unul spre celalalt, si sa se umfle in pene.Fiecare spunea despre celalalt ca el e de vina de faptul ca se tot izbesc, iar despre sine, ca doar el duce greutatea cercului, fiindca el depune mai mult efort impingandu-l pe celalalt.
Tot certandu-se, au hotarat intr-un sfarsit sa rupa de bunavoie, din interior, cercul, caci numai astfel, de catre amandoi, putea fii rupta vraja ce initial ii aduse pe ei, doua linii curbe, in stadiul de cerc.
Chiar asta erau unul fara celalalt:doar doua linii.Dar aveau sa-si dea seama de lucrul asta abia mai tarziu, cand incepusera sa realizeze ca pe cont propriu le era mult mai greu sa goneasca spre Taramul Fericirii.In plus, inainte de a se cunoase, fiecare dintre ei se considera perfect si intreg, dar dupa ce au realizat cum e defat sa faci parte dintr-un intreg, cum e sa fii cerc, impreuna cu acel cineva, cum e sa faci parte din ceva mai important decat tine, cum e sa fii altcineva, iar altcineva sa fie tu, cand si-au dat seama ca nu vor realiza cu alte persoane decat patrate , cel mult hexagoane, s-au intors intr-un suflet unul spre celalalt si-au resudat cercul, care acum era mai puternci ca inainte, mai puternic ca niciodata.
Invatand din greselile lor, ei si-au jurat cerc infinit, iar cercul lor goneste chiar acum, cu....ura , spre Taramul Fericirii....
Inca de mica ii placeau cercurile;si in general, obiectele de forma rotunda.Adora mai ales sa le deseneze, in caietul ei cu foi veline, iar apoi, isi contempla tacuta, minute in sir, "operele de arta".Nu reusea nicicum sa inteleaga de ce, desi toate aevau aceeasi forma, la baza, erau totusi atat de diferite, si chiar perfecte, fiecare in parte.
Uneori mai strecura si alte forme printre desenele ei, dar cand ajungea la faza de contemplare, simtea ca le lipseste ceva, asa ca le incercuia, sau le adauga cate un cerculet mic in coltul din dreapta,sus.
Abia mai tarziu a intels ce iubeste de fapt la aceste forme.Nu era vorbea de mediul in care crescuse, nici de ceea ce obisnuia sa deseneze, si nici macar de "relatia" ei cu aceste forme invaluite de misticism.Era vorba de simbolistica:si anume, simbolul perfectiunii, al desavarsirii.
Mai tarziu, pe masura ce incepea sa se desprinda de palat, uita tot mai tare de cerc.Iar asa a ajuns sa-si construiasca relatii de tot felul cu diferite persoane:relatii tip punct, tip linie, patrat, triungi, si tot felul de forme de legaturi, mai mult sau mai putin regulate, mai mult sau mai putin durabile, mai mult sau mai putin puternice.Va spun eu, mai putin..Pana intr-o zi cand...
A intalnit un print,iar el,era atat de diferit de ea, incat, atunci cand il apucase de maini, gata sa ia fiinta o alta forma de relatie, instinctul ii spuse sa il prinda de picioare, iar el facuse la fel.Iar ea, vazand ca asa nu se pot misca, ii propuse alter ego-ului ei sa o traga de maini, urmand ca ea sa faca la fel cu el, si astfel, sa o ia la pas.Totusi, el a venit cu o idee si mai buna, si s-a gandit ca cel mai usor si mai bine ar fi ca fiecare sa-l impinca pe celalalt, astfel, reusind sa se invarta in cerc la infinit, fara sa oboseasca.Astfel au pornit ei in calatoria spre Taramul Fericirii.
Uneori insa, in calatoria lor spre acesta, se mai izbeau de lucrurile din jur, fiindu-le mai greu cu orientarea in jur, dezavantaj venit odata cu puternica legatura de cerc dintre ei.Tot izbindu-se, ei au inceput sa arunce vina unul spre celalalt, si sa se umfle in pene.Fiecare spunea despre celalalt ca el e de vina de faptul ca se tot izbesc, iar despre sine, ca doar el duce greutatea cercului, fiindca el depune mai mult efort impingandu-l pe celalalt.
Tot certandu-se, au hotarat intr-un sfarsit sa rupa de bunavoie, din interior, cercul, caci numai astfel, de catre amandoi, putea fii rupta vraja ce initial ii aduse pe ei, doua linii curbe, in stadiul de cerc.
Chiar asta erau unul fara celalalt:doar doua linii.Dar aveau sa-si dea seama de lucrul asta abia mai tarziu, cand incepusera sa realizeze ca pe cont propriu le era mult mai greu sa goneasca spre Taramul Fericirii.In plus, inainte de a se cunoase, fiecare dintre ei se considera perfect si intreg, dar dupa ce au realizat cum e defat sa faci parte dintr-un intreg, cum e sa fii cerc, impreuna cu acel cineva, cum e sa faci parte din ceva mai important decat tine, cum e sa fii altcineva, iar altcineva sa fie tu, cand si-au dat seama ca nu vor realiza cu alte persoane decat patrate , cel mult hexagoane, s-au intors intr-un suflet unul spre celalalt si-au resudat cercul, care acum era mai puternci ca inainte, mai puternic ca niciodata.
Invatand din greselile lor, ei si-au jurat cerc infinit, iar cercul lor goneste chiar acum, cu....ura , spre Taramul Fericirii....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
